L'Atelier No48

Țin minte că anul trecut eram la masă cu mai mulți prieteni și inevitabil, la un moment dat, discuțiile au ajuns la relații.
Un prieten de-al fostului soț spunea, ușor amuzat, ușor frustrat, că îi este din ce în ce mai greu să-și găsească o parteneră. Motivul lui însă, m-a făcut să râd.😄
-Toate femeile de vârsta noastră vor să construiască. N-am întâlnit niciuna care să nu înceapă cu căcaturile astea de la al doilea date cel puțin. Toate spun că de acum înainte vor mai mult, că vor să facă, să dreagă, să crească. Şi eu le întreb:
"Păi până la vârsta asta ce-ai făcut, până acum n-ai construit?" Frate, mie-mi ajunge, vreau o relație liniștită, în care doar mă bucur de viață. Fără planuri mari, fără construcții, fără să mai ridici nimic de la zero.
Am început să râd şi i-am zis:
"Știi că și eu sunt exact la fel! 🤣"
Poate şi pentru că până acum n-am avut niciodată lângă mine omul cu care să simt că pot construi cu adevărat. Sau poate pentru că, pur și simplu, noi, femeile, suntem făcute puțin altfel.
Noi facem cuib.
Noi avem instinctul ăsta aproape imposibil de explicat de a construi, de a îmbunătăți, de a crește ceva. O casă, o familie, o relație, un copil sau 10, un business. Uneori pe toate în același timp.

Și după tot ce am citit în ultimul an despre chimia şi psihologia femeii după 40+ , în perimenopauză și menopauză, încep să mă întreb dacă nu cumva există și o explicație biologică pentru schimbarea asta pe care atât de multe femei o simt după 40-45 de ani.
Pentru că pe măsură ce estrogenul începe să scadă şi se reduce puterea "euforiei" lui, multe femei spun același lucru: că încep să vadă viața fără filtre.
Nu mai acceptă atât de ușor lucruri pe care înainte le treceau cu vederea. Nu mai au răbdare pentru relații care nu le hrănesc. Nu mai vor doar să facă pe plac tuturor. Încep să pună întrebări. Încep să spună "nu". Încep, poate pentru prima dată, să se întrebe ce își doresc ele cu adevărat.

O fi bine, o fi rău.... nu ştiu.... Cert este că acest cutremur hormonal, ne cam trezeşte din "somnul" vieții şi ne forțează să ne repoziționăm. Şi asta la vârsta la care societatea ar vrea să ne micşorăm, să devenim mai puțin vizibile sau relevante....
Şi poate cine ştie, posibil că şi pe noi ne deranjează că mulți bărbați vor să găsească totul de-a gata, se sustrag din a mai construi relații trainice şi sănătoase, consumă tot mai puțin din energia proprie şi mai mult din a noastră. 🙄
Singura poză cu mine râzând cu gura până la urechi😄

Am fost întrebată (inclusiv de mama 😄) de ce am ales numele noului meu brand și, mai ales, de ce 48. Ce semnifică numărul ăsta?

Cred că partea cu L'Atelier este destul de ușor de înțeles. Pentru mine, un atelier este un loc în care creezi, în care experimentezi, în care construiești și în care ideile au loc să crească. Mi-am dorit un nume care să nu vorbească doar despre un studio, ci despre tot ceea ce vreau să construiesc de acum înainte.

Cât despre 48, explicația este şi mai simplă. 🥹
48 este vârsta pe care am împlinit-o anul ăsta.
Știu că pentru foarte mulți oameni, și mai ales pentru foarte multe femei, vârsta asta vine la pachet cu gândul că e cam târziu pentru schimbări mari. Că dacă până acum nu ai făcut anumite lucruri, probabil nu le mai faci. Că e momentul să te așezi, nu să o iei din nou la drum.
Pentru mine, 48 va rămâne exact opusul.
Este vârsta la care am decis să-mi demonstrez că toată experiența acumulată până acum poate fi începutul a ceva și mai mare, nu punctul final.
Că pot construi mai mult decât am construit până acum, că pot învăța lucruri noi. Vârsta la care mi-am amintit cm e să am curaj din nou şi să-mi dau voie să cresc.
Poate peste zece ani numărul ăsta nu va mai însemna mare lucru pentru altcineva, dar pentru mine va fi întotdeauna vârsta la care am ales să nu mă mai întreb "oare nu e prea târziu?"

Fiecare clientă vine cu provocările ei.
În cazul de față, sprâncenele sunt foarte rare, iar dermatita, deși este ținută sub control, influențează în timp felul în care se păstrează pigmentul.
Fotografia este făcută imediat după ședința de completare și este un exemplu bun că nu există două cazuri identice. 🤍

Fiecare chip spune o poveste diferită, de aceea, nici sprâncenele nu ar trebui să arate toate la fel.
Rolul meu nu este să schimb cine ești, ci să evidențiez ce există deja.
Atunci când sunt făcute bine, sprâncenele nu atrag atenția, se integrează atât de firesc, încât par că au fost dintotdeauna parte din tine. 🤍

Tot ce trebuie să știi despre vindecarea sprâncenelor, într-un singur carusel.

✨️Salvează-l pentru mai târziu.✨️

Cum îți dai seama că, profesional, nu mai ești omul care erai acum șapte ani?

M-am întrebat foarte mult lucrul ăsta în ultima perioadă și cred că abia acum încep să înțeleg răspunsul.
Ultimii doi ani au fost, fără îndoială, cei mai grei pentru mine. Perimenopauza m-a luat complet prin surprindere și, dincolo de toate schimbările fizice, m-a făcut să-mi pun întrebări pe care nu mi le pusesem niciodată. Au fost perioade în care nu mă mai recunoşteam, în care îmi doream să fug, să mă mut, în care îmi pierdusem curajul pentru orice. De multe ori m-am întrebat dacă nu cumva sunt în domeniul greșit, dacă nu ar trebui să învăț altceva și să o iau de la capăt.

Mi-a luat ceva timp să înțeleg că nu voiam o altă meserie.
Eu iubesc ce fac și știu că o fac bine.🤍
Îmi plac femeile cu care lucrez.
Îmi place să văd cm o femeie se uită în oglindă și se simte mai frumoasă fără să pară că și-a schimbat chipul.
Am realizat însă, că fără să-mi dau seama, în încercarea de a perfecționa fiecare detaliu, mă îndepărtasem puțin de motivul pentru care am început această meserie acum paisprezece ani. Căutam tot mai mult perfecțiunea, când, de fapt, ceea ce m-a fascinat întotdeauna a fost naturalețea. Îmbunătățirea subtilă a trăsăturilor naturale.

În ultimii ani, am primit foarte des întrebarea dacă țin cursuri, iar răspunsul meu a fost mereu același: nu. Nu pentru că nu mi-aș fi dorit, ci pentru că mi se părea o responsabilitate uriașă. Într-o perioadă în care vedeam oameni devenind traineri după un simplu curs în domeniu şi zero experiență, eu simțeam că încă nu am dreptul să influențez drumul profesional al altcuiva.
Astăzi mă uit în urmă și îmi dau seama că răspunsurile acelea vorbeau mai mult despre locul în care eram eu atunci decât despre ceea ce îmi doream cu adevărat.

Pentru prima dată după foarte mult timp simt din nou că vreau să construiesc, să creez, să dau mai departe tot ceea ce am învățat în acești paisprezece ani și să cresc din locul în care mă aflu.
Aşa am înțeles și de ce simțeam că vechiul meu brand şi locul în care am lucrat ultimii 2 ani nu mă mai reprezintă. Nu pentru că nu a fost un brand bun. Dimpotrivă. M-a reprezentat perfect în ultimii șapte ani și îi datorez foarte mult. Dar, la un moment dat, am început să simt că îl epuizasem. Că fusese construit pentru omul care eram atunci, iar eu, între timp, crescusem dincolo de el.
Instabeauty Studio mi se pare acum ceva ce simt să las în urmă, "Studio" lăsând senzația de spațiu mic fără loc de creştere, şi în perioada următoare veti descoperi pas cu pas, noul meu brand, noua locație şi noile proiecte.

Uneori simți că ai nevoie de un spațiu nou, suficient de încăpător pentru omul care ai devenit și pentru toate lucrurile pe care simți că le poți construi de acum înainte.✨️🤍

I'm "cooking" something..... 🥹🤍✨️

Astăzi m-am gândit să fac o postare și din domeniul meu de expertiză.

Vorbesc destul de des despre sănătate, psihologie sau lucrurile care mă preocupă în ultima perioadă, dar mi-am dat seama că vorbesc prea puțin despre meseria pe care o practic de peste 10 ani.
Așa că astăzi vreau să povestim puțin despre perioada de vindecare a sprâncenelor și despre motivul pentru care rezultatul pe care îl vedeți imediat după procedură nu va arăta la fel nici peste două zile, nici peste două săptămâni.
De fapt, în primele săptămâni, sprâncenele trec prin mai multe etape absolut normale, iar rezultatul final apare abia după vindecarea completă.
Imediat după procedură, unele cliente sunt încântate de ceea ce văd, iar altele au nevoie de câteva zile să se acomodeze cu noua imagine. Este perfect normal. Contează foarte mult dacă obișnuiau să-și contureze sau să-și vopsească sprâncenele, dacă au mai avut micropigmentare și, pur și simplu, cât de ușor acceptă creierul nostru o schimbare a fizionomiei.
În primele zile, aproape toate sprâncenele par puțin mai geometrice, mai dure și mai închise la culoare. Uneori pot da impresia că îngreunează trăsăturile feței, însă acesta nu este rezultatul final. Aspectul este influențat de inflamația normală a pielii (vorbim totuşi de o piele rănită în acest proces) și de faptul că pigmentul este încă foarte intens la suprafață. Pe măsură ce inflamația se retrage, liniile se îndulcesc vizual, iar culoarea începe să se așeze.
În primele 24-48 de ore apare și limfa, un lichid produs în mod natural de organism pentru vindecarea pielii. Este foarte importantă îngrijirea recomandată după procedură. În zilele următoare se formează o descuamare foarte fină, care trebuie lăsată să cadă singură, fără să fie îndepărtată.
După această etapă apare, de multe ori, cea mai mare surpriză: sprâncenele par că s-au deschis foarte mult la culoare sau chiar că au dispărut pe anumite zone. În realitate, pigmentul este acolo, doar că este temporar acoperit de noul strat de piele. Pe măsură ce vindecarea continuă, culoarea reapare treptat și capătă aspectul natural pe care îl urmărim de la început.
Vindecarea completă durează, în medie, între 2 și 3 săptămâni. Abia atunci putem aprecia cu adevărat rezultatul și, dacă este nevoie, facem mici ajustări la ședința de retuș.
După aproape 14 ani de micropigmentare, dacă este un lucru pe care l-am învățat, este acesta: nu judeca niciodată o lucrare în primele zile. Ai răbdare să lași pielea să-și facă treaba. De foarte multe ori, ceea ce pare "prea mult" în ziua procedurii se transformă, câteva zile mai târziu, exact în rezultatul natural pe care ți l-ai dorit de la început.
Mai jos, în fotografia din mijloc este rezultatul vindecat după prima şedință şi înainte de a doua.
Şi da, a fost şi ea îngrijorată/stresată de rezultat în primele zile.

Chiar dacă e prietena mea, şi-am ascultat-o de o mie de ori în fiecare podcast şi nu numai, de fiecare dată când o ascult îmi dau lacrimile pentru că simt c-am mai înțeles ceva. Ceva ce poate ştiam deja.... Şi îmi dau lacrimile şi pentru că înțeleg fiecare idee, fiecare pauză, fiecare schimbare de privire.
Another great podcast. 🤍
Petronela Rotar

Tot ce nu vindeci, repeți cu Petronela Rotar | #lalaltalks Ce înseamnă, de fapt, să fii bine? Este o întrebare care pare simpl...