Irina Cernei Nail Artist
Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Irina Cernei Nail Artist, Bucharest.
Ieri am făcut pentru prima dată pâine cu maia. 🍞
Și da, mai am de experimentat până va ieși exact cm îmi doresc.
Nu aveam nici toate instrumentele de care aveam nevoie, așa că am improvizat cu ce am găsit prin casă. În loc de sită am folosit altceva, iar pentru că nu aș fi eu dacă nu aș adăuga și o notă personală, am pus și puțină făină de mazăre. 😅
Mai am de învățat și cm să mă înțeleg cu cuptorul meu pe gaz, pentru că nu îmi arată temperatura, așa că m-am lăsat ghidată de intuiție și simț.
Dar știi ce?
Sunt foarte mândră de această încercare. Îmi plac provocările, iar satisfacția de la final a fost pe măsură.
Pâinea a ieșit chiar foarte bună, iar când am gustat-o cu sosul de roșii pe care îl iubesc din copilărie, am zâmbit pentru că am realizat cât de gustos a ieșit. 🍞🍅
Până acum am încercat pâine din linte, din quinoa și chia, din hrișcă, iar acum a venit rândul pâinii cu maia.
Sincer, mi se părea cea mai complicată dintre toate, dar se pare că m-am descurcat și cu această provocare.
Cu siguranță voi mai face și sunt convinsă că, de fiecare dată, va ieși tot mai bine. ✨
Tu ce lucru nou ai încercat în ultima perioadă? Poate îmi dai și mie idei pentru următoarea provocare. 🤪
09/06/2026
„Exact așa mi-am imaginat-o!” 🤍
Cred că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le poate spune o clientă la finalul programării.
Pentru această manichiură am discutat fiecare detaliu: culoarea, degradé-ul, finețea trecerii și nuanța sclipiciului, astfel încât rezultatul final să fie exact așa cm îl avea clienta în minte ✨
Pentru mine, o programare nu înseamnă doar să execut o tehnică. Înseamnă să ascult, să înțeleg și să transform ideile tale într-o manichiură care te reprezintă cu adevărat 💅
Dacă și tu ai în minte modelul perfect, eu sunt aici să îl aduc la viață 🤍
07/06/2026
You glow different when you love yourself ✨️
07/06/2026
💎 Rezultatele cursantelor mele sunt cea mai frumoasă confirmare că atunci când înțelegi tehnica și lucrezi cu produsele potrivite, progresul devine mult mai rapid.
Lucrările și feedback-ul de mai sus aparțin unei cursante care a parcurs cursul online "So SLIM but so STRONG". 💅🏼
Iar dacă și tu îți dorești manichiuri SLIM curate și rezistente, mai ai doar câteva ore să profiți de oferta disponibilă.
🎁 Doar astăzi, 7 iunie, la achiziționarea cursului online "FRENCH GLASS EXPERT", primești cadou cursul online "SO SLIM but so STRONG".
➡️ Oferta o găsești pe irinacernei.ro
⏳ După miezul nopții, bonusul nu va mai fi disponibil.
06/06/2026
🍓 Mi-a adus căpșuni.
Eu m-am gândit să întorc gestul cu o surpriză pentru voi. 🩷💛
Doar în perioada 6-7 iunie, la achiziționarea cursului online "FRENCH GLASS EXPERT", primești cadou cursul online "So SLIM but So STRONG". 🎁
💎 Două dintre tehnicile pe care le folosesc cel mai des, pentru manichiuri SLIM rezistente și FRENCH GLASS-uri de efect.
Oferta este disponibilă doar în acest weekend pe irinacernei.ro ✨
✨ Poate că cea mai frumoasă destinație este drumul către tine. ✨
03/06/2026
Câte dintre noi am spus măcar o dată:
„Mai întâi rezolv asta și după mă ocup și de mine.”
Și apoi încă ceva. Și încă ceva.
Până când lucrurile care ne aduc bucurie ajung mereu la finalul listei.
La un moment dat am înțeles un lucru:
Nu trebuie să aștepți o vacanță, un eveniment sau o ocazie specială ca să faci ceva frumos pentru tine.
Felul în care te tratezi în fiecare zi stabilește standardul pentru tot ce accepți în viața ta.
Poate că o manichiură și o pedichiură nu schimbă lumea.
Dar îți oferă acel mic moment de bucurie când îți privești mâinile, acel plus de încredere când porți sandalele preferate și acea stare plăcută care te însoțește săptămâni întregi ✨
Iar uneori exact de aici începe diferența: din decizia de a nu te mai pune ultima pe listă 🤍
Click here to claim your Sponsored Listing.
