https://www.facebook.com/680065788682492/

Iuliana Nails Master

Constructie unghii cu gel.

06/07/2025

Uneori oboseala nu e fizică. E o formă de absență.

Sunt zile în care mă simt ca o fotografie blurată, sunt acolo, dar ceva nu se mai vede clar nici în privire și nici în gânduri. Mă mișc și răspund, fac tot ce „trebuie”, dar e ca și cm o parte din mine stă undeva pe margine și privește în tăcere spre o ființă pe care nu o mai recunoaște.
Nu știu dacă e oboseală, sau poate e un fel de nemulțumire care se așază tăcut și sigur, între mine și orice altceva.
Nu e dramatism și nici vreo criză existențială, este doar o senzație de „nu-mi ajunge”, nu-mi ajung nici munca, nici liniștea, nici somnul.
Și atunci simt nevoia să scriu, dar nu pentru a spune ceva important, ci pentru a auzi ce gândesc. Pentru a putea să-mi adun fragmentele și să văd dacă mă mai recunosc printre ele.
Scrisul mă ordonează, mă oprește din rătăcire și mă face să respir fără să cer voie.
În astfel de zile Hera pare că simte tot, vine și se așază cu capul pe genunchiul meu fără să ceară nimic. Nu oferă și nu cere explicații, doar stă. Stă exact așa cm am nevoie să stau și eu: fără să fiu întrebată nimic.
Și brusc, între două rânduri și o respirație îmi amintesc că iubesc, iubesc acest cățel mic, cu ochi rotunzi și loialitate tăcută. Iubesc marea care nu-mi cere nimic în schimbul prezenței ei, și mai iubesc tăcerea de după valuri... când nimic nu e urgent.
Nu mă simt mai bine sau mai completă, dar mă simt mai aproape de mine... Și uneori, asta e suficient pentru o zi.
Nu toate zilele vin cu revelații, unele aduc doar liniștea că ai simțit ceva, că ai scris ceva, că ai stat lângă cineva care nu cere nimic.
Uneori, o privire de la Hera și sunetul mării sunt tot ce am nevoie ca să-mi aduc aminte că sunt aici, încă aici,... și asta înseamnă că mai pot încerca și mâine.
Voi încerca și mâine...
– I. Heralina
Iuliana în lesa poetică a Herei ( care va încerca și mâine)