Terapia Yumeiho - Brasov

azinului. De asemenea, terapia yumeiho corelează o anumită tipologie patologică cu o anumită poziţie (predominantă) a centrului de greutate al corpului uman. Omul are capacitatea naturală de a corecta aceste dezechilibre. Aceasta este capacitatea de autovindecare sau forţa vitală. Dacă omul pierde această capacitate, el nu poate rezista în faţa bolii şi apare ca simptom durerea, îmbolnăvirea. Restabilirea echilibrului organismului uman este o prioritate absolută, este singura modalitate de a ne menţine în viaţă, de a fi sănătoşi . Această terapie este cel mai bun remediu pentru a creşte capacitatea proprie de vindecare prin restaurarea echilibrului corpului uman, plecând de la structuri anatomice care por fi corectate – echilibrate manual şi influenţând astfel structuri şi funcţii care nu pot fi influenţate în mod direct prin metode terapeutice manuale. În societatea modernă cu un grad înalt de civilizaţie, cu ştiinţe puternic dezvoltate, noi suntem obligaţi să trăim mult timp într-un mediu de viaţă neplăcut şi mişcarea noastră este insuficientă atât sub aspectul cantităţii cât şi al calităţii. Fiecare parte a corpului omenesc, dacă nu este pusă în funcţiune după legile naturii, se atrofiază şi degenerează, iar funcţia sa slăbeşte, rezultând diferite boli. Simptomele timpurii ale unor boli, sunt durerile uşoare de şold şi slăbiciunile membrelor inferioare. După cm se cunoaşte, greutatea corpului uman este distribuită în mod egal la nivelul membrelor inferioare. În cazul în care centrul de greutate al corpului este deplasat din poziţia sa centrală, situat fiind predominant la stânga sau la dreapta, membrele inferioare vor fi solicitate inegal (prin distribuţia asimetrică a greutăţii asupra lor). În consecinţă membrul inferior suprasolicitat v-a obosi primul, şi greutatea corpului v-a fi transferată asupra celuilalt. În acest fel centrul de greutate oscilează stânga dreapta (şi deseori anterior-posterior) în funcţie de capacitatea membrelor inferioare de a-l susţine.Deseori însă putem constata anomalii de simetrie (şi poziţie) ale oaselor coxale, la nivelul articulaţiilor sacro-iliace, (alteori şi la nivelul articulaţiilor coxo-femurale). Aceste anomalii de poziţie sau pur funcţionale duc la evidenţierea unor inegalităţi (aparente!) în lungime ale membrelor inferioare. Această diferenţă de lungime are grave consecinţe asupra corpului uman, aceasta deoarece prin înclinarea laterală a bazei coloanei vertebrale (prin dezechilibrul bazinului) se induc curburi patologice ale acesteia (scolioze). Tulburările de poziţie ale vertebrelor datorate acestor curburi patologice au repercursiuni grave asupra stării de sănătate a întregului organism (facilitează: artroza vertebrală; discopatiile –hernieri, tasări, degenerări discale-; iritaţiile radiculare care pot genera tulburări funcţionale ale organelor interne. Care sunt urmările unei poziţii defectoase ale coxalelor? - Suprasolicitarea unuia dintre membrele inferioare, afectarea coloanei vertebrale şi a musculaturii întregului corp.Să cunoaştem mai în detaliu cazul slăbirii membrului inferior drept (centrul de greutate al corpului deviat spre stânga).De ce slăbeşte membrul inferior drept? Această slăbire este cauzată de o anomalie de poziţie sau/şi funcţională a coxalului drept. Această tulburare contractă şi produce dureri ale muşchilor în consecinţă împiedică circulaţia sângelui la nivelul piciorului drept. În terapia yumeiho această situaţie este definită ca "tip de dislocare a coxalului drept" sau „tipul devierii poziţiei centrului de greutate spre stânga”. Bolnavul în acest caz are o constituţie slabă, deseori subponderal şi va fi predispus la suferinţe (tulburări funcţionale) ale organelor digestive cm ar fi: diaree; insuficienţă hepatică; hiperciditate gastrică; diskinezii biliare; inflamaţii intestinale. Femeia cu acest tip de dislocare suferă frecvent de afecţiuni ginecologice. Slăbirea membrului inferior stâng o numesc "tipul dislocării coxalului stâng". Bolnavul de acest tip este obez, răceşte uşor şi adesea suferă de constipaţie şi insuficienţă cardiacă şi pulmonară. Slăbirea ambelor membre inferioare este numită "tipul mixt". La început, suferindul de acest tip simte slăbirea unui membru şi îşi sprijină corpul pe celălalt. Apoi acesta puţin câte puţin slăbeşte din cauza greutăţii corpului excesiv sprijinită asupra sa. Ca rezultat dislocarea coxală se agravează, coloana vertebrală ia forma de S şi patologia se va complica din ce în ce mai mult. Coloana vertebrală constând din 24 vertebre adevărate, mobile, este partea cea mai instabilă a corpului uman. Vertebrele, dacă sunt dislocate încep să apese măduva spinării şi (sau) baza nervilor spinali. Ca urmare apar dureri şi tulburări în zonele comprimate sau în organele inervate de aceşti nervi. În afară de aceasta, dislocarea vertebrelor afectează ligamentele, muşchii, nervii şi obstrucţionează circulaţia sângelui şi a limfei. Dacă oasele bazinului (coxalele cu articulaţiile acestora), în calitate lor de bază de susţinere, nu sunt îndreptate, toate strădaniile de a îndrepta coloana vertebrală şi de a reda simetria funcţională a acesteia (deci şi a aparatului musculo-ligamentar care o deserveşte).În ce stadiu este dislocarea oaselor şoldului? Linia umerilor şi linia ce uneşte coxalele sunt paralele şi orizontale la oamenii cu oasele şoldului normale fie că se stă în picioare sau culcat (vezi figura A). Când coloana vertebrală se intersectează cu linia coxalelor formând un unghi drept, atitudinea corporală este normală, membrele inferioare au aceeaşi lungime. Vom explica mai jos situaţia în care coxalul drept este dislocat.Primul stadiu al dislocării coxale: În clinostatism ventral (culcat pe burtă) latura dreaptă a liniei coxalelor este mai înaltă decât cea stângă, asemenea şi linia umerilor. (Vezi figura B). Coxalul dislocat se răsuceşte înspre înapoi, cu şoldul drept mai înalt decât stângul. Articulaţia şoldului din dreapta se răsuceşte intern din cauza dislocării coxalului drept, cu membrul inferior drept mai scurt (aparent) decât cel stâng. Stând sau mergând, la un om cu oasele şoldului normale greutatea corpului se repartizează egal pe cele două membre inferioare. Suferindul de dislocare a coxalului drept trebuie să-şi încline corpul spre dreapta, având membrul inferior drept mai scurt decât stângul. Pentru a susţine corpul înclinat, piciorul stâng trebuie să suporte mai mult decât jumătate din greutate. Pentru a menţine poziţia verticală a corpului, vertebrele toracale şi lombare se curbează spre dreapta, iar vertebrele cervicale spre stânga şi capul se înclină spre dreapta. Linia coxalelor devine înaltă în partea stângă şi joasă în partea dreaptă, iar linia umerilor devine astfel ca la poziţia culcat (Vezi figura C). Deoarece coxalul drept dislocat se mişcă spre înainte, stângul va arăta mai înalt decât dreptul. Umărul drept, influenţat de curbarea spre dreapta a coloanei vertebrale, se mişcă spre înainte şi corpul se răsuceşte spre stânga. Al doilea stadiu al dislocării:Dacă dislocarea coxalului drept rămâne necorectată timp îndelungat, treptat, piciorul stâng oboseşte datorită supraîncărcării. În acest timp, membrul inferior drept încă mai poate suporta greutatea. Când greutatea se transmite membrului inferior drept, articulaţia coxală dreaptă, care deja s-a curbat intern, se roteşte puţin spre exterior, iar membrul inferior drept devine tot mai lung. Deoarece greutatea se transmite piciorului drept, partea supraiacentă a coloanei vertebrale deja curbată spre dreapta nu se mai poate îndrepta ca şi înainte, ea poate numai să utilizeze curbura spre stânga a coloanei de deasupra pentru a menţine echilibrul corpului. Iată de ce întregul corp ia forma de "S". Pentru a menţine echilibrul coloanei vertebrale curbate supraiacente, linia umerilor se ridică în stânga şi coboară în dreapta. Umerii se mişcă spre înainte şi se rotesc spre dreapta. Un astfel de corp este numit "corp de şarpe". (Vezi figura D). Al treilea stadiu al dislocării coxale: Când situaţia se înrăutăţeşte şi mai mult, membrul inferior drept, care ar trebui să fie mai scurt decăt cel stâng, devine la fel de lung ca şi stângul, în ciuda dislocării coxalului drept, când persoana este culcată ventral. În cazurile serioase membrul inferior drept devine ceva mai lung decât stângul pentru a-l proteja de suportarea unei sarcini prea mari. Într-o situaţie şi mai gravă, dislocarea coxalului stâng se impune, deci membrele inferioare par identice ca lungime. Caracteristicile combinate ale dislocării coxalelor drept şi stâng se numesc "tipul mixt". Dislocarea coxală devine mai serioasă, deoarece greutatea corporală se transmite alternativ de la membrul inferior drept la cel stâng şi invers, coloana vertebrală desenând figuri complicate în zig-zag. În afara acestora, şi articulaţiile coxale dreaptă şi stângă se dislocă continuu în acest stadiu. Dislocarea coloanei vertebrale se extinde nu numai la articulaţiile umerilor, coatelor, pumnilor şi degetelor, ci chiar şi la coaste. Similar, dislocarea coxală se extinde la articulaţiile genunchilor, gleznelor şi degetelor picioarelor. Aceasta prin tulburările de biomecanică articulară induse (care se transmit prin lanţurile cinetice la nivelul întregului aparat locomotor. Ce fel de boli produce dislocarea coxalăBolile produse de dislocarea coxală sunt foarte diverse. VEZI NOTITA " TERAPIA YUMEIHO"