Creme de fata hidratante
Creme de fata hidratante
26/03/2022
Dacă nu vrei să apelezi la produse din magazine care, în general, conțin aditivi, conservanți şi emolienţi sintetici, uneori şi silicon, iată câteva creme pe care le poți prepara ușor chiar tu, din ingrediente simple care îți vor hrăni tenul.
1. cu iaurt și vitamina E
Amestecă 3 lingurițe cu iaurt, o linguriță de miere, o linguriță suc de lămâie și 4 capsule de vitamina E. Depozitează crema într-un borcănel cu capac, la frigider și foloseşte-o maximum 3-4 zile din momentul în care a fost preparată, fiindcă este perisabilă.
Cum o aplici: masează ușor pe ten, așteaptă 15 minute, apoi clătește cu apă călduță. Este un preparat benefic pentru pielea sensibilă și iritată, hidratează și catifelează.
2. Cremă cu măr
Ai nevoie de 3-4 mere și 2-3 linguri ulei de măsline. Pasează într-un blender merele curățate de coajă. Pune piureul rezultat, împreună cu 2 linguri ulei de măsline, într-un vas, pe foc. Amestecă până obții o cremă. Dă deoparte și mai adaugă puțin ulei de măsline. După ce s-a răcit, transferă într-un recipient cu capac și păstrează la rece până la maximum 5 zile.
Cum o aplici: folosește crema seara, după ce ai curățat bine tenul. Hidratează și oferă un aspect proaspăt pielii.
3. Cremă cu ulei de cocos
Uleiul de cocos nu e bun doar în bucătărie şi la diete dar şi când vine vorba de frumuseţe. Cunoşti deja că uleiul de cocos face o treabă grozavă când e aplicat pe păr, dar ştiai că şi tenul tău se poate bucura de efectele-minune? Ai nevoie de 2 lingurițe ulei de cocos, o linguriță miere, o linguriță ulei de măsline și un gălbenuș. Amesteci toate ingredientele până rezultă o cremă pe care o torni într-un recipient cu capac. Se păstrează la frigider.
Cum o aplici: seara, înainte de culcare, pe tenul curat, masează bine o cantitate de cremă până intră în piele. După o săptămână de utilizare, vei observa că tenul este mai hidratat și mai catifelat.
4. Cremă cu aloe vera
Ingredientele necesare sunt: 2 linguri gel de aloe vera, o jumătate linguriță glicerină vegetală, 2-3 picături ulei de jojoba, 5-6 picături ulei esențial de lavandă. Toate acestea se amestecă bine, apoi se pune compoziția obținută într-un borcan cu capac care se închide etanș.
Cum o aplici: dimineața și seara, după ce te-ai demachiat, masează ușor pe față puțină cremă. Aceasta va hidrata și va crea o peliculă protectoare pe suprafața pielii.
Ai mere şi iaurt în casă? Iată ce creme de față poţi face cu ele Pentru a avea un ten frumos și sănătos, hidratarea joacă un rol esențial. Află cm îți poți prepara acasă, din ingrediente complet naturale, propriile creme hidratante.
09/01/2022
Odată ce înaintezi în vârstă, devii mai înțeleaptă, mai atentă, mai răbdătoare, însă și mai predispusă să dezvolți probleme de sănătate. De pildă, pielea își pierde din capacitatea de vindecare și astfel pot apărea probleme ale tenului. Cu toate că îngrijirea tenului ar trebui să reprezintă o prioritate la orice vârstă, după 30 de ani este necesar să acorzi o atenție sporită rutinei de îngrijire. Stresul poate fi unul dintre factorii care îți afectează tenul. Așadar, gestionarea situațiilor stresante de la locul de muncă, de exemplu, este o soluție eficientă pentru a-ți menține sănătatea pielii. Iată și alte trucuri care te vor ajuta să îți menții pielea catifelată și frumoasă și după vârsta de 30 de ani:
Citeşte întreaga ştire: Un ten cu aspect adolescentin și după 30 de ani: 5 trucuri pentru a avea pielea sănătoasă și strălucitoare la orice vârstă
Un ten cu aspect adolescentin și după 30 de ani: 5 trucuri pentru a avea pielea sănătoasă și strălucitoare la orice vârstă Odată ce înaintezi în vârstă, devii mai înțeleaptă, mai atentă, mai răbdătoare, însă și mai predispusă să dezvolți probleme de sănătate.
09/01/2022
Ten aspru și uscat? Folosește o cremă hidratantă cu ingrediente de origine naturală
GEROCOSSEN – creme hidratante pentru ten, inspirate din natură
Natura este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru experții în cosmetică. Proprietățile uimitoare ale diferitelor ingrediente s-au dovedit a fi extrem de eficiente în combaterea anumitor afecțiuni sau carențe identificate la nivelul pielii. Cu ani buni de experiență în acest domeniu, profesioniștii GEROCOSSEN au descoperit trei ingrediente naturale, cu uimitoare proprietăți hrănitoare, pe care le-au inclus în compoziția produselor dedicate hidratării tenului uscat.
Fără a afirma care este cea mai bună cremă de față pentru acest tip de ten, experții lasă consumatorii să aleagă produsele potrivite cerințelor lor:
Crema hidratantă Melcfort Skin Expert
Având ca ingredient activ extractul de melc Poly-Helixan, extras din secreția melcului Helix Aspersa', crema asigură hidratarea optimă de care tenul uscat are atâta nevoie, grație cocktailului de substanțe active pure din extractul de melc (colagen, elastina, alantoină, aminoacizi, proteine, vitamine și mucopolizaharide). Aceasta îmbunătățește structura epidermei, o protejează de factorii poluanți externi și o revitalizează cu ajutorul ingredientelor naturale. Astfel, tenul își menține vitalitatea și tinerețea.
● Crema intens hidratantă 25+ ALGADERM
Pornind de la efectele uimitoare de revitalizare a tenului oferite de algele marine, experții GEROCOSSEN au creat o întreagă gamă de creme hidratante pe baza acestora. Prin aplicare zilnică, pielea își recapătă elasticitatea, producția de colagen este încurajată, iar ridurile fine sunt estompate treptat. Cea care oferă hidratarea de care tenul uscat are atâta nevoie este formula unică cu 98% ingrediente naturale precum: uleiul de argan bio, cel de avocado și susan, algele marine și colagen marin.
● Crema hidratantă 25+ Argan Bio
Proprietățile hidratante ale uleiului de argan bio sunt intens valorificate și se regăsesc în produsele gamei GEROCOSSEN Argan Bio. O cremă de față ce are în componență acest ingredient natural va conduce la o piele mai luminoasă, tonifiată și revitalizată, uleiul de argan acționând ca o barieră naturală împotriva radiaților UV și a factorilor de mediu agresivi. Aplicată zilnic, în fiecare dimineață, atât la nivelul feței, cât și al gâtului și decolteului, crema de față este excelentă pentru tenul excesiv de uscat și afectat de primele semne ale îmbătrânirii.
(P) Ten aspru și uscat? Folosește o cremă hidratantă cu ingrediente de origine naturală Senzația de „piele care strânge” nu este deloc plăcută, aceasta provocând atât neplăceri de ordin fizic, cm ar fi pruritul, cât și de ordin psihic.
09/01/2022
Problema ridurilor este una pe care şi-o pun femeile de toate vârstele. La început este doar un alint, apoi când este vorba doar de câteva riduri fine de expresie, devine un motiv de îngrijorare. În plus, şi ritualul de îngrijire e îmbogăţit cu câteva produse, după care devin o certitudine şi trebuie luate câteva măsuri în plus.
Cine nu vrea să încetinească efectele timpului şi să reducă la minimum apariţia primelor lor riduri?
Practic, de-a lungul timpului, organismul nu mai reuşeşte să hidrateze, să protejeze, să hrănească şi să oxigeneze pielea aşa cm se cuvine şi, mai ales, nu mai produce colagen, proteina care menţine pielea fermă.
Crema de faţă antirid pentru 30+
În pragul vârstei de 30 de ani, ridurile ar putea în curând să îşi facă apariţia. Tenul tău nu va afişa diferenţe mari faţă de perioada celor 20 de ani, poate doar dispariţia mult dorită a acneei. Nu strică, totuşi, să începi să apelezi la primele ingrediente cu potenţial antirid. Acest fapt devine şi mai important dacă fumezi sau nu te odihneşti şi nu dormi aşa cm trebuie.
Începe să strecori în rutina ta de îngrijire crema de faţă cu ingrediente care contribuie la hidratarea în profunzime a tenului, precum acidul hialuronic şi vitamina C. De asemenea, acidul glicolic are un efect de invidiat în îndepărtarea celulelor moarte şi revelarea unei pieli mai fine şi mai luminoase.
Poţi folosi o cremă de faţă de noapte cu Argireline, Pluridefence şi extract de afine. Este un tratament hrănitor pentru noapte, ce se adaptează la ritmul de somn pentru a reîncarca pielea cu preţioase elemente nutritive, combate apariţia primelor semne ale îmbătrânirii. Puterea sa şi combinaţia de Argireline®, extract de afine şi Pluridefence® (brevet exclusiv de Bottega Verde) sunt capabile să apere vitalitatea celulelor pielii. Textura sa bogată, catifelată şi parfumul anti-stres potenţează efectul cremei, oferind cu fiecare aplicare un efect plăcut de relaxare. Este un tratament cu efect de tonifiere, hidratare, relaxare, lifting pentru faţă şi gât, pentru toate tipurile de ten.
Crema de faţă antirid pentru 40+
Este un moment important, arăţi în continuare tânără, dar primele riduri sunt deja vizibile. Dacă rutina ta de îngrijire a pielii a fost corespunzătoare, este probabil că şi la această vârstă pielea să îşi fi menţinut elasticitatea şi strălucirea. Este momentul să intensifici contribuţia de antioxidanţi pentru pielea ta, dar şi să apelezi la o cremă de faţă cu ingrediente ceva mai complexe, precum retinolul şi este neapărat necesar să foloseşti cremă de protecţie solară.
Crema de faţă antirid la orice vârstă. Cum şi când ar trebui să o foloseşti Răspunsul la întrebarea când să încep să folosesc crema de faţă antirid este: acum!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Magheru Nr 26
Bucharest
