Metoda BRMT Romania
Blomberg Rhytmic Movement Training
Metoda a reflexelor primare, care sunt fundamentul dezvoltării: cognitive, emoționale și fizice.
Gândul bun și intențiile a doi terapeuți pediatrici atunci când se întâlnesc și dezbat din practicile lor😍😍
👣În fiecare zi, noi, terapeuții, descoperim beneficiile pe care osteopatia și reflexele le pot aduce în procesul de recuperare și de optimizare a stării de sănătate a pacienților noștri. Progresele pe care le observăm ne motivează să continuăm, să ne perfecționăm tehnicile și să împărtășim această abordare tuturor celor care au nevoie de ea.
🧠Osteopatia și terapia prin reflexe au câteva obiective comune atunci când sunt folosite pentru a sprijini dezvoltarea bebelușilor.
Punctele comune sunt:
🌱Abordarea globală a dezvoltării – Ambele privesc bebelușul ca un întreg și urmăresc dezvoltarea armonioasă a sistemului nervos, a mișcării și a funcțiilor organismului.
🌱Susținerea dezvoltării motorii – Scopul este de a favoriza mișcări simetrice, controlul postural și atingerea etapelor normale de dezvoltare motorie.
🌱Observarea asimetriilor – Ambele acordă atenție preferinței de a întoarce capul într-o singură parte, tensiunilor musculare sau altor dezechilibre care pot influența mișcarea.
Importanța sistemului nervos – Atât osteopatia pediatrică, cât și terapiile bazate pe reflexe consideră că funcționarea eficientă a sistemului nervos este esențială pentru dezvoltare, chiar dacă explică mecanismele în mod diferit.
🌱Intervenții blânde – În general, folosesc tehnici non-invazive, adaptate vârstei copilului.
Implicarea părinților – Deseori includ recomandări pentru poziționare, manipulare, joacă și exerciții simple pe care părinții le pot face acasă.
✍️Diferențe importante
Osteopatia pediatrică se concentrează pe evaluarea și mobilitatea țesuturilor, articulațiilor și structurilor corpului prin tehnici manuale delicate.
Terapia prin reflexe urmărește dezvoltarea și integrarea reflexelor primitive și modul în care acestea influențează dezvoltarea motorie, senzorială, proprioceptivă, vizuala, oro faciala și cognitivă.
Atât de asemănătoare dar totuși diferite, abordările noastre 😍
Vă propunem să ne ascultati, să ne întrebați si cu siguranță timpul petrecut alaturi de noi va fii extrem de benefic.
Stet Sanda & Iulia Ibraime
Marți 14 iulie ✍️
Orele - 17.00✍️
🌿 Formare BRMT – Nivel 1 de studiu
26-27 septembrie 2026
🕘 Orele 9:00 – 16:00
📍 Prezenta fizică la București
👩🏫 Traineri:
Stet Sanda
( )
🎓 Despre formare
BRMT (Blomberg Rhythmic Movement Training) este o metodă de lucru cu reflexele arhaice, dezvoltată de Dr. Harald Blomberg, ce sprijină dezvoltarea neuro-motorie, integrarea reflexelor primitive și echilibrul sistemului nervos.
🧠 Tematica Nivelului 1
Creierul și mișcările ritmice
Reflexele primitive:
🫸🏻Reflexul Tonic Labirintic
🫴🏻Landau
🫳🏻Amphibian
👍🏻Galant
🤚🏻Reflexul Tonic Simetric al gâtului
🤚🏻Babinski
👐🏻Reflexele Posturale
👥 Cui se adresează formarea?
Formarea se adresează:terapeuților, pedagogilor, fizioterapeuților, psihologilor
cadrelor medicale, asistenților sociali
părinților sau educatorilor care doresc să sprijine dezvoltarea armonioasă a copiilor.
💬 De ce să participi?
Dacă simți că actualele abordări nu răspund pe deplin nevoilor copiilor sau pacienților, această formare îți oferă:
o nouă perspectivă asupra dezvoltării neuromotorii,
instrumente practice pentru integrarea reflexelor,
o metodă eficientă de susținere a proceselor de învățare și recuperare.
✨ Te așteptăm alături de noi, să descoperi metoda BRMT și să devii parte din schimbare!
Detalii și înscrieri: [email protected]
www.brmtromania.ro
Metoda BRMT *Nivelul 3*
📚7-8 noiembrie 2026
⏰09:00-16:00
Miscarile Ritmice, Reflexele in Dislexie si alte probleme de vedere.
📚Acest curs tratează modul în care capacitatea noastră de citire și scriere este afectată de diverși factori, cm ar fi vederea, articulația și capacitatea motrică. Învățăm cm să testăm reflexele primitive neintegrate și să recunoaștem alte dizabilități motorii care sunt importante pentru dislexie.
În plus, învățăm cm să îmbunătățim capacitatea de citire și scriere prin corectarea acestor probleme cu exerciții ritmice și integrare reflexă. Accentul este pus pe recunoașterea problemelor vizuale și îmbunătățirea vederii și a citirii prin combinarea exercițiilor ritmice și vizuale.
👉Cerință preliminară: BRMT Nivelul 1 & 2 de studiu.
📚📚📚📚📚📚📚
Te așteptăm alături de noi, să aprofundezi o metoda de instruire în muncă cu reflexele arhaice, abordarea Dr Blomberg.
Dacă ești terapeut, educator, învățător, lucrător în educarea copiilor de orice vârstă, sau părinte , te așteptăm să fi parte din schimbare.
Uneori nu suntem pe deplin mulțumiți de abordarea pe care o primesc copiii în etapele dezvoltării sau învățării.Poti să faci aceasta instruire pentru lărgirea orizontului în muncă cu pacienții, sau poate in sprijinul unui aparținător din familie.
📚 Programa nivelului 3:
🔴Dislexia
🔴Cititul automat
🔴Dezvoltarea vederii si situatiile patologice
🔴Reflexele care ajuta vederea si citirea:
🔴STNR
🔴ATNR
🔴Reflexul Babkin
🔴Reflexul Plantar
🔴RTL
🔴Reflexul Plantar
🔴Reflexul de Apucare si tragere
🔴Reflexul de Frica Paralizanta
🔴Reflexul Moro
🔴Examinarea reflexelor vizuale.
🔴Provocarile vizuale ale pacientilor speciali
Lucrul cu refexele, suport in dezvoltarea abilitatilor vizuale.
Trainer: Liz Jones-Twomey, brmt Canada
Detalii suplimentare prin aplicatia:
☎️ WhatsApp- număr 0771709494.
Email- [email protected]
RHYTMIC MOVEMENT TRAINING
www.reflexeprimitivebrmt.ro
☀️Formare BRMT
10-11 octombrie 2026
📚09:00-16:00
NIVEL II - Sistemul limbic, emotiile, reflexele si miscarile ritmice.
Cui se adresează formarea BRMT?
*Terapeutilor, pedagogilor, fizioterapeuților, psihologilor, cadrelor medicale, asistenților sociali, asistenților sau cadrelor medicale care sunt implicați în munca de recuperare pentru adulți și copii.
FORMAT FIZIC
Locație: Bucuresti, Sector 1
AL II- lea NIVEL
Formator si trainer
Traineri BRMT Romania: Stet Sanda
Tematica acestui nivel:
Sistemul Limbic, mișcările ritmice, emotiile, reflexele
Studiu:
Reflexul de Frica Paralizantă
Reflexul Moro
Reacția de apărare lupta sau fugi- Reflexul Tendon Guard
Reflexul Perez
Reflexul STNR
Detalii suplimentare prin aplicatia:
WhatsApp- număr 0771709494.
Email- [email protected]
BLOMBERG RHYTMIC MOVEMENT TRAINING
07/06/2026
Am alocat 2 zile frumoase de vara, pentru a ne instrui in abordarea reflexelor din Metoda BRMT, nivelul 2 de studiu în reflexele și sistemul limbic🧠
Am finalizat cel de-al doilea nivel BRMT!
Ne bucurăm să vedem că această abordare dă rezultate prin intermediul terapeuților noștri aflați în formare, atât în Suceava, Buzău și Ilfov, cât și aici, la București.
Sunt terapeuți care lucrează cu copiii și care devin, de la o zi la alta, tot mai competenți și mai eficienți în munca lor, contribuind la progresul și dezvoltarea celor mici.
Bucurosi că grupul BRMT ROMANIA este in continua dezvoltare ♥️👣
Felicitări:
Gabriel Musteață!!
Anca Maniliuc
Mirela Cristoiu
Gheorghe Daniela
Mulțumim Suzanne Ekstrand - CEO Blomberg Rhytmic Movement Training
🌻🌻🌻🌻🌻🌻🌻🌻🌻
Trainer:Stet Sanda - BRMT ROMANIA
29/05/2026
Un nou grup de părinți și terapeuți din Târgoviște a finalizat cursul de Mișcări Ritmice.
Pe parcursul câtorva ore petrecute împreună, am practicat exerciții, am descoperit cât de importante sunt mișcările ritmice și integrarea reflexelor pentru dezvoltarea armonioasă a fiecăruia dintre noi și am împărtășit experiențe valoroase.
Am întâlnit oameni calzi, ospitalieri și deschiși să învețe, dornici să îi sprijine pe cei cu care lucrează și să continue acasă procesul terapeutic alături de propriii copii.
Ne-am bucurat de timpul petrecut împreună, am legat noi conexiuni și am sărbătorit în avans Ziua Copilului, redescoperind cu toții bucuria și spontaneitatea copilăriei.
Mulțumim tuturor pentru implicare, energie și atmosfera frumoasă creată! 🌸💙
Felicitări Dumitru Ionuț - Consultant BRMT ROMANIA
Misiune deosebit de plăcută pentru un trainer♥️
🌈Mișcări Ritmice, Joc și Reflexe📚
Buzău 19 iunie 2026
Curs de 5 ore și 30 minute.
Susținut de trainer BRMT- Stet Sanda
Cursul nu este o formare este o intervenție pe înțelesul părinților.
Formatul de curs este destinat dezvoltării și conștientizării importanței reflexelor in dezvoltarea noastră.
Antrenamentul are că scop informarea și practica pentru părinți ori terapeuți debutanți, legat de idei extrem de practice și educative de pus in practica pentru acasă.
Tiparul de curs se axează pe grupuri de 10-20 de părinți cu scopul de a învăța împreună să-și cunoască mai bine copilul, să îl observe cu o înțelegere mai conștientă și să poată in mediul de acasă să desfășoare acțiuni benefice unei dezvoltări armonioase, ori unei reorganizări atât de importantă în viața unui copil.
Ce vom studia:
Elemente de integrare sau de neintegrare pentru reflexe.
Vom practica:
Jocuri de integrare pentru reflexe
Mișcări ritmice de integrare
Mișcări Ritmice Pasive - 5 tipare
Mișcări Ritmice Active- 5 tipare
Testarea kinesiologica - Pace.
Vom aminti reflexele importante pentru scris și citit.
Vom aminti reflexele care apar în viața intrauterină și la naștere.
Vom petrece timp de calitate și ne vom deschide viziunea asupra universului atât de extraordinar al abordării reflexelor.
Materiale : broșură și extra materiale de studiu.
Vom acorda și certificare.
Detalii și înscrieri: [email protected]
www.brmtromania.ro
👫Drumurile se deschid pentru cei care hotărăsc să facă un pas înainte.👣
Ne vedem în orașul tău🌱👣
Antrenatul de Mișcări Ritmice in următoarea perioadă va fii prezent în mai multe orașe♥️
Te așteptăm la instruire !
Detalii și înscrieri: [email protected]
www.brmtromania.ro
ANTRENAMENT MISCARI RITMICE
La Braila!!!
🛑22 iunie 2026🛑
Ești părinte și ți-ai dorit să înțelegi cu adevărat terapia pe care o face copilul tău?
Este un timp pentru toate.
Timp alocat cursului 3 ore 30 minute🔎
Să vezi terapia, să o simți și chiar să o aplici tu însuți?
Ei bine, pregătește-te pentru o experiență care îți va depăși așteptările.
Sunt trainer internațional BRMT și voi veni în orașul tău pentru a-ți arăta, pas cu pas, cm poți integra mișcările ritmice în viața copilului tău.
Nu este doar teorie — este practică reală, ghidată, în care tu, ca părinte, devii parte activă din progresul copilului tău.
Vei asculta și învață de la un trainer in Metoda BRMT despre mișcările ritmice care preced reflexelor arhaice.
📍 Locuri limitate
Grup 10-20 persoane, terapeuti debutanti sau parinti.
Trainer: Stet Sanda, instructor și Distribuitor exclusiv pentru RO a conceptului Blomberg Ritmic Moment Training
Pret : 350 lei/persoana
Orele: 10.00-13.30
Noteaza in calendar - 22 iunie 2026
Detalii și înscrieri: [email protected]
www.brmtromania.ro
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Website
Address
Bucureşti Sectorul 1
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 17:00 |
| Tuesday | 09:00 - 17:00 |
| Wednesday | 09:00 - 17:00 |
| Thursday | 09:00 - 17:00 |
| Friday | 09:00 - 17:00 |
| Saturday | 09:00 - 17:00 |
