Microblading & Micropigmentare • Stoica Dianna PMU
Trăiesc, râd, creez. Restul e poveste! 💫⭐️
15/10/2026
My super sweet 35 🥳🎂✨
Un nou capitol, privit cu recunoștință, cu împliniri frumoase și cu încredere în tot ceea ce urmează.
Sunt recunoscătoare pentru drumul meu, pentru tot ceea ce am construit cu pasiune și pentru fiecare oportunitate care m-a ajutat să evoluez profesional și personal.
Dincolo de toate, port în suflet o certitudine profundă: iubirea lui Dumnezeu, pe care am simțit-o în nenumărate rânduri, chiar și atunci când nu am înțeles planul Său.
Astăzi, Îi mulțumesc pentru tot ce a fost, pentru ceea ce este și pentru tot ceea ce va urma. 🤍
07/07/2026
Vacanța se planifică din timp 🏖️ La fel și micropigmentarea!
Dacă urmează să plecați în concediu, iar destinația presupune expunere la soare, plajă, piscină sau mare, este esențial ca procedura de micropigmentare să fie realizată cu suficient timp înainte, respectiv 4-5 săptămâni.
Imediat după procedură, pielea se află în proces de vindecare, iar expunerea la radiațiile UV, apa sărată, clorul, transpirația excesivă și temperaturile ridicate pot compromite atât procesul de regenerare, cât și rezultatul final al pigmentului.
Recomandarea profesională este:
• programați procedura cu minimum 4-6 săptămâni înainte de concediu, astfel încât pielea să fie complet vindecată;
• evitați expunerea directă la soare până la vindecarea completă;
• respectați cu strictețe protocolul de îngrijire post-procedură;
Micropigmentarea este o investiție în frumusețea dumneavoastră, iar rezultatele impecabile depind nu doar de tehnica specialistului, ci și de respectarea perioadei de vindecare.
Dacă vacanța este deja programată, vă recomand să stabilim împreună momentul optim pentru procedură, astfel încât să vă bucurați de un rezultat elegant, uniform și de lungă durată.
Frumusețea naturală merită timp, răbdare și o planificare corectă.
Sunt Dianna Stoica - expert dermopigmentist și te aștept în cabinetul meu pentru o consultație gratuită 🤍
01/07/2026
✨ Eleganța unui rezultat impecabil se construiește pas cu pas ✨
Micropigmentarea buzelor este mai mult decât o procedură estetică – este o investiție în frumusețea naturală. Pentru ca rezultatul să fie delicat, uniform și de lungă durată, perioada de vindecare este la fel de importantă ca procedura în sine.
Procesul de vindecare:
🤍 Primele 24-48 de ore – Buzele pot fi ușor sensibile, iar nuanța va părea mai intensă decât rezultatul final. Este răspunsul firesc al pielii.
🤍 Zilele 3–5 – Pielea începe procesul natural de regenerare. Pot apărea cojițe fine, care trebuie lăsate să se desprindă singure. Orice intervenție poate afecta uniformitatea pigmentului.
🤍 Zilele 6–10 – Culoarea se estompează considerabil și poate crea impresia că pigmentul a dispărut. În realitate, acesta se stabilizează în profunzimea pielii.
🤍 Zilele 14-30 – Buzele își dezvăluie frumusețea autentică, iar nuanța finală devine mai vizibilă (intensă). Acesta este momentul în care evaluăm rezultatul și, dacă este necesar, după această perioadă realizăm ședința de retuș.
Frumusețea se păstrează prin grijă ✔️
Respectarea recomandărilor ante și post-procedură este esențială pentru o vindecare armonioasă și o retenție optimă a pigmentului. Aplicarea produselor recomandate, hidratarea corespunzătoare și evitarea factorilor care pot influența procesul de vindecare sunt detalii care fac diferența dintre un rezultat frumos și unul cu adevărat excepțional.
Fiecare clientă primește indicații personalizate de îngrijire, iar respectarea acestora contribuie la obținerea unor buze cu un aspect natural, rafinat și elegant.
💋 Frumusețea nu înseamnă perfecțiune instantanee. Înseamnă răbdare, atenție și respect pentru fiecare etapă a transformării. Iar atunci când procesul este urmat cu grijă, rezultatul vorbește de la sine.
29/06/2026
„Mi-e frică să îndepărtez micropigmentarea cu laser. Dacă rămân cu cicatrici?”
Aceasta este una dintre cele mai frecvente temeri pe care le aud de la cliente. Din păcate, multe persoane își imaginează că tratamentul cu laser înseamnă răni, cruste și o perioadă lungă de vindecare.
Realitatea este alta, atunci când procedura este realizată cu un laser de ultimă generație, utilizat corect și adaptat fiecărui caz.
Ce se întâmplă în realitate?
✔️ Pielea nu este lezată deloc.
✔️ Nu se formează cruste.
✔️ Nu apar cicatrici.
✔️ Recuperarea este minimă.
✔️ Te poți machia pe zona tratată chiar imediat după procedură, dacă este nevoie.
Laserul acționează asupra pigmentului, nu asupra pielii. Rolul lui este să fragmenteze particulele de pigment, pe care organismul le elimină treptat în mod natural.
💡 Tocmai de aceea este foarte important ca tratamentul să fie efectuat cu un echipament performant și de un specialist care cunoaște atât tehnologia, cât și particularitățile micropigmentării.
Dacă ai o micropigmentare care și-a schimbat culoarea , vrei o altă formă sau pur și simplu nu te mai reprezintă, îndepărtarea cu laser poate fi o soluție sigură și eficientă, fără să compromită sănătatea pielii tale.
📩 Dacă ai întrebări sau îți este teamă de această procedură, scrie-mi. O informare corectă este primul pas către o decizie luată în cunoștință de cauză.
Notă: Rezultatele și reacțiile pielii pot varia de la o persoană la alta. Respectarea recomandărilor specialistului și utilizarea unui echipament performant sunt esențiale pentru un tratament sigur și eficient. 🤍
27/06/2026
Dragi cliente, deși în ultimii ani, costurile pentru materiale, consumabile și toate cele necesare desfășurării activității au crescut considerabil, am ales să păstrez aceeași listă de prețuri de peste 3 ani, pentru ca voi să vă puteți bucura în continuare de proceduri realizate la cele mai înalte standarde, la prețuri accesibile.
Este modul meu de a vă mulțumi pentru încrederea, fidelitatea și susținerea pe care mi le-ați oferit de-a lungul timpului. 🤍
Pentru mine, este important ca fiecare clientă să aibă acces la servicii de calitate, fără ca prețul să fie un obstacol.
Mai jos găsiți lista actuală de prețuri, care rămâne neschimbată.
Vă mulțumesc că faceți parte din comunitatea mea și vă aștept mereu cu tot dragul! 🤗🤍
24/06/2026
✨ CAUT 2 MODELE PENTRU MICROPIGMENTAREA SPRÂNCENELOR ✨
Sunt în căutarea a 2 modele pentru procedura de micropigmentare a sprâncenelor, realizată în condiții de siguranță, cu produse și materiale profesionale.
Criterii de selecție:
• Vârsta cuprinsă între 18-35 ani
• Fără tatuaj sau micropigmentare anterioară a sprâncenelor
• Fără acnee în zona de lucru
• Fără cicatrici la nivelul sprâncenelor
• Fără exces de sebum
💉 Procedura va fi efectuată integral de către mine, iar participantele vor achita doar costul consumabilelor.
📩 Pentru înscriere, vă rog să trimiteți în mesaj privat:
• O fotografie clară a sprâncenelor nemachiate
• O fotografie frontală, realizată în lumină naturală fără filtre
Persoanele selectate vor fi contactate în privat pentru stabilirea detaliilor.
Dianna Stoica PMU Artist • Frumusețe naturală, rezultate armonioase✨
23/06/2026
✨Frumusețea stă în detalii, iar sprâncenele sunt rama perfectă a privirii✨
Astăzi am avut bucuria de a realiza micropigmentarea sprâncenelor pentru o persoană deosebită, prietena mea dragă și un medic chirurg excepțional Timea Mihaly ❤️
Colaborarea cu oameni dedicați, perfecționiști și pasionați de ceea ce fac este întotdeauna o plăcere, iar în cazul ei admirația este reciprocă. Mă bucur că mi-a oferit încrederea de a-i evidenția frumusețea naturală printr-un rezultat delicat, armonios și adaptat perfect trăsăturilor sale.
Îți mulțumesc pentru încredere și pentru fiecare moment în care lucrăm împreună cu drag și respect! 🤍
✔️Sprâncene micropigmentate cu grijă pentru un aspect natural, elegant și mereu impecabil.
22/06/2026
✨Micropigmentare buze – rezultat vindecat✨
Glisează la dreapta să vezi cm au arătat buzele clientei mele înainte de procedura de micropigmentare ➡️
Micropigmentarea vindecată înseamnă culoare discretă, armonie și buze frumoase zi de zi, fără machiaj.
Un exemplu perfect că micropigmentarea nu trebuie să fie prea intensă pentru a face diferența 🩷
După vindecare, buzele au căpătat:
✔️ o nuanță delicată și uniformă
✔️ un aspect mai proaspăt și sănătos
✔️ o corecție subtilă a culorii naturale
✔️ un efect natural, fără contur dur și fără aspect de ruj permanent
Rezultatul final evidențiază frumusețea naturală a buzelor, păstrând delicatețea și naturalețea acestora. 🌸
📩 Pentru programări sau alte informații, lasă-mi un mesaj privat.
19/06/2026
✨ Simulare Micropigmentare • Schemă de corectare ✨
Când buzele sunt injectate în mod repetat cu acid hialuronic, nu doar volumul lor se modifică. În timp, conturul natural poate deveni difuz, iar nuanța buzelor își poate pierde uniformitatea, creând iluzia unei asimetrii mai accentuate.
În acest caz, forma buzelor nu mai era pusă în valoare de propriul contur, iar diferențele de culoare și definire făceau ca buzele să pară mai puțin echilibrate vizual.
Prin tehnica de micropigmentare am restructurat conturul, am redefinit forma naturală și am corectat zonele în care lipsa de pigment și pierderea delimitării creau impresia de asimetrie. Rezultatul este o armonizare a buzelor, cu mai multă simetrie, echilibru și definire, fără a modifica expresia naturală a feței.
Micropigmentarea nu înseamnă doar culoare. Este un instrument extrem de eficient pentru corectarea vizuală a asimetriilor, redefinirea conturului și redarea aspectului sănătos al buzelor care și-au pierdut forma în timp.
În imagine găsești:
⬆️ Simulare micropigmentare
⬇️ Aspectul inițial al buzelor
Programează-ți consultația gratuită 📲
15/06/2026
✨Versiunea mea creativă a frumuseții tale✨
Fiecare chip spune o poveste, iar prin micropigmentare transform detaliile în artă. Creez sprâncene și buze personalizate, adaptate trăsăturilor tale, pentru un rezultat natural, armonios și expresiv.
✔️ Sprâncene create cu precizie
✔️ Buze conturate și revitalizate
✔️ Design unic pentru fiecare clientă
Pentru că frumusețea nu înseamnă să copiezi un model, ci să descoperi cea mai frumoasă versiune a ta.
📩 Programează-te acum și hai să creăm împreună rezultatul care te reprezintă.
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Microblading & Micropigmentare • Stoica Dianna PMU posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.
Subscribe
We will notify you when anything happens in Sibiu.